Liviu Caba la Poliatlon

CS AQUASPORT l-a premiat pe Liviu Caba pentru rezultatele obţinute la Campionatul Naţional de Poliatlon, cu suma de 500 ron.

Cum a concurat Liviu la concursul naţional de înot Poliatlon ediţia 2011:

100 m liber – s-a clasat pe locul al treilea cu timpul de 1.10.85 este cea mai bună performanţă a lui Liviu în această probă.

50 m braslocul al doilea, 40.98, record personal îmbunătăţit cu peste 2 secunde.

50 m spatelocul întâi cu timpul 35.73, mai bine cu o secundă decât cea mai bună performanţă a sa.

50 m liber – locul 33.52, record personal, locul 11.

50 m fluturea fost descalificat în urma unei contestaţii depuse de către un antrenor. Iniţial arbitrii l-au creditat cu timpul de 37,63.

În clasamentul general, Liviu a ocupat locul 11 din 100 de concurenţi prezenţi, din toată ţara. Cel mai bun din Timişoara la categoria lui de vârstă.

Eu şi Liviu mulţumim tuturor celor care ne-au fost alături!

Rezultatele complete le găsiţi aici.

4 thoughts on “Liviu Caba la Poliatlon

  1. ….si eu vreau sa-l felicit pe Sabin si pe cei care-l inconjoara; numai faptul de a reda pe blog atat de amplu, aceasta activitate, poate fi considerat o buna reusita fara a mai vb. ds. rezultate, care se par a fi cert promitatoare; din graficul pregatirii si corespunzator perfromantele sale, se pare ca Liviu Caba este o promisiune de viitor; cred ca pericolele care pot aparea in evolutia sa stagiala ar putea fi preintampinate de antrenori atat de priceputi si entuziasti cu rezulta clar ca sunteti voi… dar sa stiti ca ‘pericolele’ SUNT….. si aceleas pericole se ivesc la toti si la toate cluburile, sa zicem, din lume – unele cluburi au in vedere aceste posibile ‘pericole’ si aplica o strategie care le permite sa aiba rezerve de viitori performeri… sa zicem ‘cate 10 X – Liviu Caba’ la fiecare grupa de varsta, stiind ca daca, printr-un ghinion nefericit ‘eroul’ clacheaza, in locul lui pot aparea usor alti…; deci Liviu este inca in etapa cea mare a Selectiei iar aceasta piramida trebuie sa aibe o baza cat mai mare….

    Concluzia: stimati antrenori, mariti efectivele[!] , mai ales la la cei de 11 ani ….., iar pt ca bazinul sau alte conditii nu permit asa usor lucrul acesta, propun sa va ganditi la posibilitatea ‘intreruperilor organizate’ de activitate, cand o grupa, cu care s-a lucrat temeinic, de ex. 3 luni de zile, este scoasa ‘din apa’ trecand la alte forme de pregatire pe uscat si lasand loc in bazin a unei alte grupe de incepatori, dublandu-se astfel numarul de copii [a] si tot asa, trecand ciclic prin aceste ‘intreruperi’, toti copii vor ‘afla’ si prin alte forme ale pregatirii sportive [mai ales gimnastica vs. mobilitate] care este amploarea si multilateralitatea pregatirii desavarsite [b].

    Inchei laudandu-va inca odata si dorindu-va sa aveti succese, cat mai mult…. M. Olaru
    4 nov.2011 / scanave[a]yahoo.com

    • Liviu Caba nu a promis nimic nimănui şi nu are nimic de demonstrat cuiva. Cu atât mai puţin să fie un erou. Este un copil harnic şi curajos.
      Până acum câteva zile, clubul şi implicit Liviu nu aveau voie să participe la competiţiile organizate de celelalte cluburi din oraş :) Ba chiar a fost obligat să se transfere pentru a putea concura la nivel naţional.
      Deocamdată nu am găsit persoane calificate dispuse să se alăture acestui proiect – CS AQUASPORT – . Din contră :)
      Loc în bazin ar fi pentru încă 50 de Liviu Caba. Cred că noul administrator al piscinei (de câteva zile) va încerca mai mult pentru noi.

      p.s.: Domnule M. Olaru vă mulţumesc pentru aprecieri şi vă asigur de toată admiraţia mea.

  2. A fost un concurs, un Poliatlon, vor mai exista multe altele.Curaj si bafta multa in continuare !Felicitari pentru rezultatele obtinute !

  3. Draga Sabin,
    In ciuda finalului mai putin fericit , te felicit pe tine si pe Liviu pentru performantele realizate. Important este progresul remarcabil al copilului! Important este ca acest final mai putin fericit sa fie depasit cat mai repede si sa va continuati in liniste pregatirea ! Concursuri vor mai fi multe si suntem siguri ca veti obtine rezultatele pe care le meritati !
    Mult succes in continuare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>