Cum am înotat la Oradea în 5 şi 6 martie

Actualizare: Petrecerea de după concurs

Actualizare: Aici puteţi afla de ce am mers noi la acest concurs.

În weekendul trecut am participat la concursul de înot “Memorialul Herman Schier”, organizat la Oradea . Echipa a fost formată din Liviu Caba, Carina Notingher, Robert Pinghel, Samira Ahmad, David Ciocîrlan, Pop Gabriel, Radu Robescu, Alexandru Drăguţoiu, Vlad Şandru, Mara Robescu, Maria Morariu, Mihai Loichiţa, Andrei Hoţea şi Miriam Ahmad, în total 14 sportivi.

Rezultatele Echipei au fost foarte bune, fiecare înotător reuşind să se autodepăşească într-una sau mai multe probe. Acest concurs a consemnat debutul la un concurs în deplasare pentru Andrei, Samira, Robert, David, Radu, Mara şi Maria. Cei mici şi-au stăpânit emoţiile şi au depăşit momentele neplăcute create de răceală, reuşind să aibă un weekend plăcut prin această competiţie.
Pentru statistică puteţi găsi pe swim.ro rezultatele complete de la acest eveniment.
Deoarece în majoritatea probelor, concurenţa a fost numeroasă şi de calitate, organizatorii au premiat locurile 1-6 inclusiv. CS Aquasport a obţinut următoarele diplome şi medalii:

  • 2 medalii de bronz: Liviu Caba (născut 2000)  şi Carina Notingher (2002) în probele de 50 m spate;
  • 1 loc patru: Carina Notingher în proba 50 m liber şi Robert Pinghel (2003) în proba 50 m spate;
  • locuri 5: Robert Pinghel la 50 m liber, Samira Ahmad (nascută 2004) la 50 m liber; Liviu Caba la 100 m liber şi 200 m mixt
  • locuri 6: Liviu Caba la 100 m bras, David Ciocîrlan (2003) la 50 m spate

Cele mai bune clasări individuale obţinute de ceilalţi sportivi:

Andrei Hoţea – locul 7 din 21 şi locul 10 din 30 în proba de 50 m liber. Andrei a concurat fiind răcit, foarte emoţionat. Este născut 2004, mai mic cu 1 an decât limita superioară a categoriei la care a concurat, respectiv 2003 şi mai mici. Deasemenea, acest concurs a fost primul în afara Timişoarei pentru el.

Mara Robescu – 16 din 21 la 50 m spate şi 16 din 26 la 50 m liber, categoria fete născute 2002, debutantă. Mara a înotat pentru prima oară bras într-un concurs de înot.

Maria Morariu – 21 din 25 la 50 m bras, categoria fete născute 2002, debutantă. Maria înoată în grupa de avansaţi de numai 3 luni.

Gabriel Pop – 10 din 57 în proba de 100 m liber, categoria 1999-98. A făcut cel mai bun concurs din carieră.

Alexandru Drăguţoiu – 41 din 57 în proba de 100 m liber şi 37 din 52 la 100 m bras, categoria 1999-98. El este născut 1999 şi se antrenează cu noi de numai 2 luni.

Mihai Loichiţa – 18 din 43 în proba de 100 m bras, categoria băieţi născuţi 2000. Lui Mihai orarul de la şcoală nu-i permite să participe la toate sesiunile de antrenment ale echipei. Se antrenează cu noi de numai 2 luni.

Vlad Şandru – 33 din 43 la 50 m spate şi 35 din 43 în proba de 100 m bras, categoria băieţi născuţi 2000.

Radu Robescu – 24 din 52 în proba de 100 m bras, categoria băieţi 1999-98. Radu a debutat la acest concurs. A fost bolnav înainte de concurs.

Miriam Ahmad – 30 din 31 la 50 m spate, fete născute 2000. Miriam a debutat la acest concurs, lucru ce a emoţionat-o foarte tare.

Acesta a fost primul concurs la care Echipa a participat sub denumirea de CS Aquasport Timişoara. Alături de noi au fost părinţii şi sponsorii care ne-au asigurat cele necesare participării (cazare, masă, transport, taxe, echipament).

Sponsori: Magus Internaţional, Magus SRL, Kiz Club Timişoara, Ovi Prodex SRL şi Sara Motors.


4 thoughts on “Cum am înotat la Oradea în 5 şi 6 martie

  1. Laudabila si ideea de a le organiza o petrecere copiilor dupa concurs, e bine sa existe si momente de relaxare pentru ei, mai ales ca de la varste fragede,ei privesc cu prea multa seriozitate si sobrietate atat antrenamentele cat si competitiile. Totusi sunt mici si trebuie sa-si traiasca copilaria.Tineti-o tot asa!!!!! Felicitari inca o data pentru atitudine,pasiune,consecventa,comunicare,devotament,ambitie…………………..si nu in ultimul rand…rezultate.

  2. M-a marcat pana la lacrimi devotamentul si preocuparea d-lui Sabin vis-a-vis de sportivii clubului sau. Se vede atat din relatari cat si din fotografii ca sunt o adevarata echipa, cu un coordonator pe masura (antrenorul).Sunt evidentiate calitatile fiecarui sportiv in parte, reflectate in rezultatele obtinute, astfel incat fiecare membru al echipei simte ca si el face parte dintr-un intreg numit de acum incolo “Aquasport”.Cu atata participare afectiva dar si profesionala a unui om dedicat acestui sport, nu e de mirare ca sponsorii nu intarzie sa apara. Jos palaria, domnule Sabin! Oare e entuziasmul tineretii sau o caracteristica nativa? In speranta ca ne veti bucura sufletul in continuare cu relatari ca cele de mai sus, va transmit toata admiratia unei persoane obiective, care va percepe asa doar prin prisma celor relatate pe acest site, necunoscandu-va personal.

Lasă un răspuns către Oradea Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>