Echipa la Internaționalele României 2019

Deplasări realizate cu sprijinul companiei MGI Coutier și al părinților.

La Campionatele Internaționale desfășurate la București în perioada 9-12 mai, am reușit în premieră pentru Clubul nostru să obținem o clasare pe podium. Astfel, ștafeta de 4×100 m Liber Combinat în componența: Patrick Damian (17 ani), Mihai Jurchescu (16 ani), Samira Ahmad (15 ani) și Carina Notingher (16 ani), s-a clasat pe poziția a doua în Clasamentul Juniorilor (14-18 ani). Medalia de aur a fost câștigată de selecționata Portugaliei, iar pe locul 3 a sosit Echipa Clubului Steaua București.

La individual, sportivii noștri s-au calificat în 7 finale B: Letiția Motoș în probele de fluture (50m, 100 m și 200 m), Patrick Damian în 2 finale de spate (50 m și 100 m spate), Mihai Jurchescu  la 200m spate și Samira Ahmad  la 200 m spate.

Sportivul Patrick Damian a făcut parte din lotul național al României pentru acest concurs. El este la a doua selecție, prima fiind pentru Concursul Intenațional de la Gyor (de Paște). În schimbul întâi din cadrul ștafetei, el a realizat 705 p FINA cu timpul de 52.70. La individual a realizat cea mai bună clasare în proba de 100 m spate (1,00,35), locul 10 la Open și 7 la Juniori.
La feminin, cea mai bună clasare a reușit-o Letiția Motoș (14 ani) în proba de 100 m fluture (1,07,09), respectiv locul 13 la Open și locul 10 la Junioare.

Echipa a fost formată din: Emil Dăncăneț (15 ani), Andreea Hornea (16 ani), Mihai Jurchescu (16 ani), Carina Notingher (16 ani), Patrick Damian (17 ani) și Samira Ahmad (15 ani).

Au fost stabilite 12 noi recorduri ale Echipei. Vezi aici.

Rezultatele complete pot fi consultate pe frnpm.ro

Regionalele


Luna trecută, în cadrul Campionatelor regionale de Cadeți, sportivul Lucian Hoțea a câștigat proba de 100 m bras cu timpul 1,14,30 la categoria de vârstă 13 ani, iar colegul său Mihai Toma s-a clasat al treilea tot la proba de bras, categoria de vârstă 14 ani.

Echipa își desfășoară activitatea în bazinul Arena din Calea Dorobanților nr. 92 A, zilnic între orele 15-18 și în bazinul Dacia din Circumvalațiunii, dimineața între orele 6,30-9.

Echipa la Nationalele pentru Seniori, Tineret si Juniori in 2019

Deplasare realizată cu sprijinul companiei MGI Coutier și al părinților.

Randul de sus, de la stanga la dreapta: Vlad Remzing, Mihai Jurchescu, Emil Dancanet, Patrick Damian, Bogdan Checiches, Samira Ahmad, Andrei Hotea, Letitia Motos, Anisia Precob, Carina Notingher, Andreea Hornea si Sabin Avram

 

Locul 20 din 129 în Clasamentul general pe Cluburi în anul 2018

Federatia Română de Natație a publicat Clasamentul General pe Cluburi, aferent anului trecut. Echipa noastra s-a clasat pe locul 20 din 129 Cluburi, cea mai bună clasare a unui Club din Timișoara.
Cele mai multe puncte le-am realizat la Categoria Juniori (locul 7 pe Cluburi), la Categoria Tineret – locul 16, iar la Categoria Cadeți – locul 36. La Categoria Copii nu am strâns puncte :)

Cum am înotat la Bacău

Săptămâna trecută am participat la cel mai important eveniment național în înotul din țara noastră: Campionatele Naționale pentru Seniori, Tineret și Juniori în bazin lung. La această competiție au participat  383 de sportivi (164 de fete și 219 băieți) de la 60 de cluburi din întreaga țară.. Am fost reprezentați de sportivii: Vlad Remzing (17 ani), Patrick Damian (17 ani), Mihai Jurchescu (16 ani), Bogdan Checicheș (15 ani), Emil Dăncăneț (15 ani) și Andrei Hoțea (14 ani) la masculin, respectiv de: Carina Notingher (16 ani), Andreea Hornea (15 ani), Samira Ahmad (15 ani), Letiția Motoș (14 ani) și Anisia Precob (14 ani), la feminin.

Podium 4x100m Liber Combinat Tineret: locul 1 - Steaua, locul 2 - Steaua, locul 3-CS Aquasport

Podium 4x100m Liber Combinat Tineret: locul 1 - Steaua, locul 2 - Steaua, locul 3 - CS Aquasport

Rezultatele noastre

În proba de ștafete, am reușit o clasare pe podium la Categoria Tineret (14-18 ani) la proba de 4x100m Liber Combinat, în componența: Patrick Damian, Mihai Jurchescu, Carina Notingher și Samira Ahmad. Pe primele 2 locuri s-au clasat ștafetele Clubului Sportiv al Armatei Steaua București.
La individual, am reușit 10 calificări în finala B: Patrick (50 spate, 50 liber, 50 fluture, 100 liber), Carina Notingher (50 liber, 100 liber), Letiția Motoș (50 fluture, 100 fluture), Samira Ahmad (200 spate) și Vlad Remzing (400 mixt).
Sportivul Patrick Damian a realizat baremul pentru Jocurile Balcanice în proba de 50 m liber.
Au fost realizate 9 performanțe de referință ale Clubului astfel: Patrick Damian în probele 50 m liber (24,03), 100 m liber (53,58), 50 m spate (27,36), 50 m fluture (26,50), 100 m spate (1,02,02), Andreea Hornea 50 m bras (36,94), Vlad Remzing 400 m mixt (4,57,78), ștafeta în componența: Carina Notingher (2002), Samira Ahmad (2004), Letiția Motoș (2004), Anisia Precob (2004) la proba 4×100 m liber (04:17,13) și ștafeta în componența: Samira Ahmad (2004), Andreea Hornea (2003), Letitia Motos (2004), Carina Notingher (2002) în proba 4×100 m mixt (04:46,54).
La Categoria Tineret, clasări în primii 8 au realizat sportivii:
Patrick Damian locul 4 în probele de 50 m spate, liber și locul 5 în proba de 100 m liber;
Letiția Motoș a ocupat locul 8 în proba de 100 m fluture feminin;
Vlad Remzing s-a clasat pe locul 8 în proba 400 m mixt masculin;
Ștafetele de 4×100 m Liber feminin – locul 7 (Carina, Samira, Letiția și Anisia) și 4×100 m Mixt feminin – locul 5 (Samira, Andreea, Letiția și Carina).
La categoria Juniori,clasări în primii 8 au reușit sportivii:
Letiția Motoș s-a clasat pe locul 5 în probele 50m și 100 m fluture;
Emil Dăncăneț a ocupat locul 5 în proba 100 m bras;
Samira Ahmad s-a clasat pe locul 7 în proba de 200 m spate și pe locul 8 în proba 400 m liber.

Cupa Federației la Triatlon

Vlad Remzing s-a clasat pe locul 2 la Categoria Juniori cu timpi promițători conform websiteului oficial – frtri.ro

Echipa își desfășoară activitatea în bazinul Arena din Calea Dorobanților nr. 92 A, zilnic între orele 15-19 și în bazinul Dacia din Circumvalațiunii, dimineața între orele 7-10.

 

Echipa la Hod – Primăvara lui 2019

Deplasare realizată cu sprijinul companiei MGI Coutier și al părinților.

Prima competiție a fost și în acest an, în bazinul de la Hódmezővásárhely. Echipa noastră s-a clasat pe locul 16 din 44 de cluburi participante. La start s-au înscris 681 de sportivi din: Ungaria, Franța, Elveția, Serbia și Austria.

De la stânga la dreapta, plan îndepărtat: Patrick Damian, Vlad Remzing, Mihai Jurchescu, Bogdan Checicheș Marcus Pirtea, un rând mai jos: Iustina Andrei, Carina Notingher, Andreea Hornea, Samira Ahmad, Letiția Motooș, Andrei Hoțea, Emil Dăncăneț, Mihai Toma, Vlad Androne, iar în prim plan: Dominic Sabău, David Marinca, Andrei Toma, Marina Făgădar, Bianca Ilie, Luca Boldura și Lucian Hoțea.

Echipa a fost alcătuită din următorii sportivi: Iustina Andrei (11 ani), Marina Făgădar (14 ani), Bianca Ilie (13 ani), Letiția Motoș (14 ani), Samira Ahmad (14 ani), Carina Notingher (16 ani), Andreea Hornea (15 ani), Andrei Toma (11 ani), David Marinca (10 ani), Luca Boldura (10 ani), Dominic Sabău (9 ani), Marcus Pirtea (13 ani), Lucian Hoțea (12 ani), Vlad Androne (14 ani), Mihai Toma (13 ani), Bogdan Checicheș (15 ani), Emil Dăncăneț (15 ani), Andrei Hoțea (14 ani), Mihai Jurchescu (16 ani), Vlad Remzing (17 ani), Patrick Damian (16 ani) și antrenorul Sabin Avram.

Sportivii noștri au realizat 12 noi recorduri absolute ale Echipei. La procedeul liber, Patrick Damian în probele de 50m, 100m, 200m și 400m, iar la feminin Samira Ahmad în probele de 200 m și 400 m liber. În procedul spate, Patrick Damian în proba de 50 m. În procedeul bras, Andreea Hornea în probele de 50m , 100m și 200m. Iar la mixt, Letiția Motoș în proba de 200m și Samira Ahmad în proba de 400 m. Toate Recordurile noastre le puteți găsi la rubrica respectivă.

Patrick Damian locul 1 în proba de 50 m spate

La probele individuale, am obținut 5 medalii, astfel: Patrick Damian în probele de 50 m spate – medalie de aur (la categoria 2002 și mai mari), locul 3 la 200 m liber și locul 2 la 50 m liber; Carina Notingher s-a clasat pe locul 2 în proba de 50 m liber (categoria fete 2002 și mai mari), iar Mihai Toma s-a clasat pe locul 3 în proba de 50 m spate (categoria băieți născuți în anii 2005-2006).

Carina Notingher locul 2 în proba 50 m liber

Sportivii noștri și-au realizat recorduri personale și s-au apropiat de baremele pentru Campionatelor Naționale ce vor urma. În acest sens, această competiție s-a vrut a fi un test major în pregătirea noastră.

Echipa CS Aquasport Timișoara la Încălzire

Următoarele competiții la care vom lua parte sunt: Campionatele Regionale de Copii (Oradea), Campionatele Regionale de Cadeți (Baia Mare) și Campionatele Naționale de Seniori, Tineret și Juniori (Bacău).

Echipa mulțumește tuturor pentru sprijin.

Rezultatele oficiale pot fi găsite pe www.hoduszo.hu

Despre activitatea noastră puteți afla pe FB  -www.facebook.com/csaquasport

Deasemenea ne puteți găsi și pe Instagram - www.instagram.com/csaquasport/

Echipa își desfășoară activitatea în bazinul Arena din Calea Dorobanților nr. 92 A, zilnic între orele 15-18 și în bazinul Dacia din Circumvalațiunii, dimineața între orele 6,30-10.

 

Echipa la CN de Seniori, Tineret si Juniori in bazin 25 m

De la stanga la dreapta: Sabin Avram -antrenor, Patrick Damian, Vlad Remzing, Rareș Călin, Leonard Leucuța, Samira Ahmad, Letiția Motoș, Nicole Vișan și Anisia Precob.

Săptămâna trecută, Echipa noastră a realizat cea mai reușită participare la un Campionat Național: 12 medalii la categoriile Tineret și Juniori și clasări în primii 8 la categoria Seniori. în premieră, concursul s-a desfășurat în modernul bazin de la Miercurea Ciuc, iar la startul competiției s-au aliniat 269 de sportivi de la 54 de cluburi din țară. Noi am fost reprezentați de sportivii: Rareș Călin (18 ani), Leonard Leucuța (18 ani), Vlad Remzing (17 ani), Patrick Damian (16 ani), Samira Ahmad (14 ani), Nicole Vișan (14 ani), Anisia Precob (14 ani) și Letiția Motoș (14 ani), îndrumați de antrenorul Sabin Avram.

Leo, Patrick, Nicole, Leti, Sami, Vlad, Rareș, Anisia și Sabin

Încă din prima zi de concurs, sportivii noștri și-au câștigat fiecare căte o medalie de argint prin prestațiile lor în ștafetele de 4×50 m liber masculin, respectiv feminin. Astfel, băieții s-au clasat pe locul 2 la Categoria Tineret cu timpul de 1,37,79 (602 puncte FINA). Fetele au realizat 1,53,87 (548 puncte FINA) și s-au clasat pe locul 3 la Tineret și argint la Junioare. Ștafeta de fete a mai reușit o clasare pe podium, argint în proba de mixt feminin, iar ștafetele combinate de liber și mixt s-au clasat pe locul 4 la Categoria Tineret, respectiv 5 și 6 la Seniori.

Vicecampioni in proba de 4x50 liber : Leonard Leucuța, Patrick Damian, Rareș Călin și Vlad Remzing

La băieți individual, Patrick Damian este vicecampion național de Juniori în probele de 50 m, 100 m și 200 m liber. Timpii realizați sunt: 50 m liber- 23,51 (639 p), 100 m liber – 51,43 (667 p) și 1,53,26 (675 p).
La fete individual, Nicole Vișan a cucerit 4 medalii, astfel: locul 2 la Juniori si locul 8 la Seniori la 50 m liber cu timpul 27.36 (588p), locul 2 la Juniori, la 50 m fluture cu timpul 28.98 (597puncte Fina), locul 3 la Juniori în proba 100 m fluture cu timpul 1,06,06 (564 p) și locul 3 la 100 liber cu timpul 59,38 (606 p). Tot la individual, Samira Ahmad s-a clasat pe locul 6 la Seniori și pe locul 3 la Juniori în proba de 200 m spate cu timpul 2,25,57 (549 p).

Vicecampioane la Juniori, categoria stafete: Letiția Motoș, Samira Ahmad, Anisia Precob și Nicole Vișan

Deasemenea, s-au mai calificat în finala B, băieții Rareș Călin în probele de bras: 50 m -29,89 (602p), 100 m bras -1,05,47 (612 p) și la 200 m bras – 2,23,95 (585p). Vlad Remzing în proba de 400 m liber cu timpul 4,20,18 (542 p) și Leonard Leucuța în proba 50 m spate -27.21 (544 p) și 200 m spate -2,17.87 (449p). Tot în finala B s-a calificat Samira în probele: 200 liber -2,13,92 (560p), 50 Spate -31,69 (531p), 100 spate -1,07,29 (546p), 200 spate – 2,25,22 (553 p).

Nicole Vișan 7 medalii la Nationalele în bazin scurt

 

Damian Patrick - cvadruplu vicecampion national in bazin scurt

 

Samira Ahmad - locul 6 la Seniori și 3 medalii la Tineret și Juniori

Echipa mulțumește tuturor pentru susținere!

Echipa la HOD Kupa 25 m – editia a doua

Deplasare realizată cu sprijinul părinților și a Direcției Județene pentru Sport Timiș.

În weekend am participat la un puternic concurs amical desfășurat în Ungaria, la Hódmezővásárhely. Competiția s-a desfășurat în bazin de 25m și s-a constituit o verificare utilă în vederea participării la competițiile oficiale din acest an.
Echipa noastră a fost reprezentată de următorii sportivi: Echipa la Hod Kup: Rareș Călin (17 ani), Vlad Remzing (17 ani), Patrick Damian (16 ani), Samira Ahmad (14 ani), Andrei Hoțea (14 ani), Emil Dăncăneț (14 ani), Letiția Motoș (13 ani), Marina Făgădar (13 ani), Vlad Androne (14 ani), Mihai Toma (13 ani), Bianca Ilie (13 ani), Marcus Pirtea (13 ani), Luka Novcic (13 ani), Lucian Hoțea (12 ani), Luca Boldura (10 ani), Andrei Toma (11 ani), David Marinca (10 ani), Dominic Sabău (9 ani) și antrenorul – Sabin Avram.

La startul competiției s-au aliniat 38 de echipe din România, Serbia și Ungaria. În Clasamentul General, Echipa noastră s-a clasat pe locul 12.
Cele mai valoroase punctaje Fina, le-au obținut Patrick Damian în probele de 200 m liber 1,57,32 (607 puncte) și 100 m liber cu timpul de 53,22 (602 puncte), respectiv Rareș Călin în proba de 200 m bras cu timpul de 2,25,68 (600 puncte). În clasamentul pe medalii au punctat: Lucian Hoțea cu 3 medalii, astfel: locul 1 la 100 m bras (timp 1,19,28) , locul 2 la 50 m bras (timp 36,35) și locul 3 la 100 m mixt (timp 1,14,08); Emil Dăncăneț cu 3 medalii, toate la procedeul bras și toate de argint cu timpii (50 m bras-33,66, 100 m bras-1,13,05 si 200 m bras -2,42,16 ); Patrick Damian cu o medalie de bronz la categoria Open 100 m liber cu timpul de 53,22. La fete, Samira Ahmad a câștigat 2 medalii de bronz în probele de spate 50m (timp -32,03) și 100 m spate (timp – 1,10,05) și Letiția Motoș în proba de 50 m fluture cu timpul de 31.44. În total am câștigat 10 medalii: 1 aur, 4 de argint și 5 de bronz.

Pe scurt
Mezinul Echipei, Dominic Sabău, a trecut cu brio peste emoțiile concursului fiind la prima participare: “- Cum a fost, Dominic? -Sabin, de emoții nu am putut respira!” Acum câțiva ani, Lucian Hoțea nu vroia să facă încălzirea și rata selfie-ul :) (vezi aici)

Campioana premiată

Am avut ocazia să vedem cum înoată campioana europeana în proba de 200 m fluture - Kapás Boglárka. Podul improvizat care împărțea bazinul pentru concurs, ne-a oferit posibilitatea să observăm de la numai 2-3 metri, tehnica ei. Înaintea concursului s-a antrenat mai bine de o oră.

Rezultatele oficiale ale competiției le puteți consulta la http://hoduszo.hu/nemzrovidphodkupa2018/

Echipa își desfășoară activitatea în bazinul Arena din Calea Dorobanților nr. 92 A, zilnic între orele 15-19 și în bazinul Dacia din Circumvalațiunii, dimineața între orele 7-10.