Deplasări realizate cu sprijinul companiei MGI Coutier și al părinților.
La Campionatele Internaționale desfășurate la București în perioada 9-12 mai, am reușit în premieră pentru Clubul nostru să obținem o clasare pe podium. Astfel, ștafeta de 4×100 m Liber Combinat în componența: Patrick Damian (17 ani), Mihai Jurchescu (16 ani), Samira Ahmad (15 ani) și Carina Notingher (16 ani), s-a clasat pe poziția a doua în Clasamentul Juniorilor (14-18 ani). Medalia de aur a fost câștigată de selecționata Portugaliei, iar pe locul 3 a sosit Echipa Clubului Steaua București.
La individual, sportivii noștri s-au calificat în 7 finale B: Letiția Motoș în probele de fluture (50m, 100 m și 200 m), Patrick Damian în 2 finale de spate (50 m și 100 m spate), Mihai Jurchescu la 200m spate și Samira Ahmad la 200 m spate.
Sportivul Patrick Damian a făcut parte din lotul național al României pentru acest concurs. El este la a doua selecție, prima fiind pentru Concursul Intenațional de la Gyor (de Paște). În schimbul întâi din cadrul ștafetei, el a realizat 705 p FINA cu timpul de 52.70. La individual a realizat cea mai bună clasare în proba de 100 m spate (1,00,35), locul 10 la Open și 7 la Juniori.
La feminin, cea mai bună clasare a reușit-o Letiția Motoș (14 ani) în proba de 100 m fluture (1,07,09), respectiv locul 13 la Open și locul 10 la Junioare.
Echipa a fost formată din: Emil Dăncăneț (15 ani), Andreea Hornea (16 ani), Mihai Jurchescu (16 ani), Carina Notingher (16 ani), Patrick Damian (17 ani) și Samira Ahmad (15 ani).
Au fost stabilite 12 noi recorduri ale Echipei. Vezi aici.
Rezultatele complete pot fi consultate pe frnpm.ro
Regionalele
Luna trecută, în cadrul Campionatelor regionale de Cadeți, sportivul Lucian Hoțea a câștigat proba de 100 m bras cu timpul 1,14,30 la categoria de vârstă 13 ani, iar colegul său Mihai Toma s-a clasat al treilea tot la proba de bras, categoria de vârstă 14 ani.
Echipa își desfășoară activitatea în bazinul Arena din Calea Dorobanților nr. 92 A, zilnic între orele 15-18 și în bazinul Dacia din Circumvalațiunii, dimineața între orele 6,30-9.